ADĂPOSTIRE
ADĂPOSTIRE
Pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional de efectele atacurilor din aer se realizează sistemul naţional de adăpostire, care cuprinde: adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, adăposturi publice de protecţie civilă aflate în administrarea consiliilor locale şi fondul privat de adăpostire realizat de operatorii economici şi proprietarii de imobile.
ADĂPOSTIREA, reprezintă măsură specifică de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare şi al situaţiilor de urgenţă, împotriva efectelor acestora.
Adăposturile de protecţie civilă sunt spaţii special amenajate pentru protecţie în situaţii specifice, proiectate, executate, dotate, echipate şi autorizate potrivit normelor şi instrucţiunilor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de Ministrul Afacerilor Interne;
Pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional de efectele atacurilor din aer se realizează sistemul naţional de adăpostire, care cuprinde: adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, adăposturi publice de protecţie civilă aflate în administrarea consiliilor locale şi fondul privat de adăpostire realizat de operatorii economici şi proprietarii de imobile.
Autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice, operatorii economici şi proprietarii de imobile au obligaţia să prevadă în planurile de investiţii şi să realizeze adăposturi de protecţie civilă.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi serviciile de urgenţă de la toate nivelurile de competenţă vor identifica şi vor stabili posibilităţile de utilizare pentru adăpostire a unor galerii de mină, tuneluri, peşteri, grote etc. existente în apropierea zonelor dens populate sau în zone prevăzute pentru amenajare de tabere de sinistraţi, evacuaţi sau refugiaţi.
În timp de pace adăposturile publice de protecţie civilă, cu excepţia spaţiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste.
Adăposturile publice de protecţie civilă se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgenţă profesioniste. Deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sunt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare.