Măsuri dispuse în contextul avertizărilor meteorologice
Măsuri dispuse de IGSU în contextul avertizărilor meteorologice
În contextul emiterii, de către Administrația Națională de Meteorologie, a avertizărilor de COD ROȘU în județele Dolj și Olt, IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea cu eficiență a potențialelor situaţii de urgenţă.
Pentru acoperirea optimă a misiunilor, a fost dispusă măsura dislocării personalului și a tehnicii de intervenție care să acționeze în sprijinul echipajelor operative locale, după cum urmează:
❗de la ISU Hunedoara și ISU Timiș 👉🏻 ISU Dolj: 16 motopompe, 4 autocamioane, 2 microbuze și 2 autospeciale pentru muncă operativă;
❗de la ISU Brașov și ISU Sibiu 🏻 ISU Olt: 16 motopompe, 3 autocamioane, 2 microbuze și 3 autospeciale pentru muncă operativă.
Evoluția situației din teren este și va fi permanent monitorizată de către grupa operativă constituită la nivelul DSU și IGSU, astfel încât gestionarea situațiilor de urgență să fie realizată cu promptitudine.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.