Misiuni din perioada 09-12.01.2026
În perioada 09–12 ianuarie 2026, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj au fost la datorie pentru gestionarea situațiilor de urgență produse la nivelul județului, acționând cu tehnica din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical calificat, căutarea și salvarea persoanelor aflate în pericol, precum și pentru limitarea și înlăturarea efectelor acestora. În intervalul analizat au fost gestionate 88 de situații de urgență.
Intervenții SMURD
Majoritatea misiunilor, respectiv 76, au fost intervenții ale echipajelor SMURD, constând în acordarea primului ajutor medical calificat și transportul persoanelor rănite ori cu afecțiuni medicale grave la unități spitalicești.
Intervenții la incendii – 7
🔹 09.01.2026 – Garda de Intervenție Bechet a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un coș de fum, în comuna Sadova, sat Piscu Sadovei. Incendiul se manifesta la funinginea depusă pe coșul de fum și a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă: jar sau scântei (coș de fum necurățat).
🔹 10.01.2026 – Detașamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, în comuna Ghindeni. Au rezultat două victime cu arsuri; una a refuzat transportul la spital, iar cealaltă, cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corporală, a fost transportată la SCJU Craiova, conștientă și cooperantă. La intervenție a participat și un echipaj SAJ Dolj. Cauza probabilă: efectul termic al unei substanțe.
🔹 10.01.2026 – Detașamentul 2 Pompieri Craiova, cu două autospeciale de stingere, împreună cu Punctul de Lucru Aeroport Craiova, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, în municipiul Craiova, str. Plaiul Vulcănești. Incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, fiind lichidat în limitele găsite.
Cauza probabilă: efect termic.
🔹 10.01.2026 – Detașamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deșeuri menajere, în municipiul Craiova, str. Gogu Constantinescu, între blocurile G13 și G14. Incendiul se manifesta la aproximativ 30 kg de deșeuri menajere și mase plastice. Cauza probabilă: flacără.
🔹 11.01.2026 – Detașamentul de Pompieri Calafat a intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim-ajutor pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în comuna Ciupercenii Noi. Incendiul se manifesta generalizat la anexă și bunurile din interior. Cauza probabilă: efect termic (aparat de gătit improvizat).
🔹 11.01.2026 – Garda de Intervenție Bechet a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un coș de fum, în comuna Călărași, la intervenție a participat și SVSU Călărași. Incendiul se manifesta la funinginea depusă pe pereții coșului de fum. Cauza probabilă: efect termic (coș de fum necurățat).
🔹 11.01.2026 – Detașamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deșeuri din cauciuc, în comuna Coșoveni, la intervenție a participat și SVSU Coșoveni. Incendiul se manifesta la anvelope auto uzate. Cauza probabilă: flacără (foc deschis în spații deschise).
Alte situații de urgență – 5
▪ Transport persoane supraponderale (3 cazuri) – mun. Craiova
▪Acordare sprijin persoană căzută în locuință – refuz transport
▪Degajare elemente de construcție cu pericol de cădere – mun. Craiova
Recomandări preventive
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special curățarea periodică a coșurilor de fum și utilizarea în condiții de siguranță a surselor de încălzire.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro.

