Misiuni din perioada 17-20 aprilie
În perioada 17 - 20 aprilie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj au acționat pentru gestionarea situațiilor de urgență produse la nivelul județului, intervenind pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical calificat, precum și pentru limitarea și înlăturarea efectelor acestora.
În intervalul menționat, echipajele operative au gestionat 92 de situații de urgență, dintre care 87 au reprezentat intervenții ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportul persoanelor rănite ori cu afecțiuni medicale grave la unități spitalicești.
INTERVENȚII LA INCENDII – 3
17.04.2026, Garda de Intervenție Bechet și Detașamentul 2 de Pompieri Craiova au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim–ajutor și un echipaj SAJ, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în loc. Amărăștii de Jos, sat Prapor. La intervenție a participat și S.V.S.U. Amărăștii de Jos cu o autospecială. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul casei pe supafață de aproximativ100 m pătrați, obiecte de mobilier, electrocasnice și materiale textile. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost staabilită ca fiind flacără (aparat de gătit nesupravegheat).
17.04.2026, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un aparat de încălzit (aragaz) lăsat nesupravegheat, pe care se afla un vas cu mâncare, în municipiul Craiova, str. 1 Decembrie 1918. La sosirea forțelor de intervenție, din respectivul imobil iesea mult fum, pe aragaz era uitat un vas cu mâncare. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost staabilită ca fiind flacără (aparat de gătit nesupravegheat).
17.04.2026, Detașamentul de Pompieri Calafat a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată în sat Pisculeț, com. Piscu Vechi. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la vegetație uscată și stufăriș pe o suprafață de aproximativ 5 ha. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind flacără (foc deschis în spații deschise).
ALTE SITUAȚII DE URGENȚĂ – 2
17.04.2026, Secția de Pompieri Craiova și Detașamentul 2 de Pompieri Craiova, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor și un echipaj SAJ Dolj, la un accident rutier, în mun. Craiova, str. Toporași. În urma accidentului au rezultat două victime, conștiente, cooperante și transportate la S.C.J.U. Craiova.
17.04.2026, Detașamentul de Pompieri Calafat a intervenit pentru salvarea unui animal (câine) dintr-o fântână, în mun. Calafat, sat Ciupercenii Vechi. Intervenția a decurs fără probleme animalul fiind salvat.
MĂSURI PREVENTIVE
Pentru prevenirea situațiilor de urgență, recomandăm cetățenilor să respecte următoarele măsuri:
• verificați periodic instalațiile electrice și nu utilizați cabluri sau echipamente defecte;
• evitați suprasolicitarea prizelor prin conectarea simultană a mai multor consumatori;
• curățați și verificați coșurile de fum pentru a preveni producerea incendiilor;
• nu lăsați nesupravegheate sursele de foc deschis.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro.
Compartimentul Informare și Relații Publice

