Misiuni din weekend

În acest weekend, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj au acționat pentru gestionarea situațiilor de urgență produse la nivelul județului, intervenind pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical calificat, precum și pentru limitarea și înlăturarea efectelor acestora.

În intervalul menționat, echipajele operative au gestionat 67 de situații de urgență, dintre care 59 au reprezentat intervenții ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportul persoanelor rănite ori cu afecțiuni medicale grave la unități spitalicești.

v În perioada 27–29.03.2026, subunitățile de intervenție au gestionat mai multe situații de urgență, astfel:

v  Stingere incendiilor 3 intervenții.

27.03.2026, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova și Secția de Pompieri Craiova au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor  la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Vârvoru de Jos. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului, existând riscul de propagare la întreaga construcție. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuit electric (cablu electric defect). În urma acestuia au ars acoperișul anexei pe o suprafață de  aproximativ 25 mp, mobilier și materiale textile.  

29.03.2026, Garda de Intervenție Bechet a intervenit cu oautospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un coș de fum în com. Sadova, sat Raieți. În urma incendiului a ars funningine din interiorul coșului de fum. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jar (coș de fum defect ).

29.03.2026, Detașamentul 1 Pompier Craiova a intervenit cu oautospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un cuib de barză în com. Pleșoi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuit electric (cablu electric defect). În urma acestuia au ars aproximativ 3 ml cablu și cuibul de barză. 

v   ALTE SITUAȚII DE URGENȚĂ: 5

          27.03.2026, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit o autospecială de descarcerare pentru a degaja o creangă care prezenta pericol de cadere pe spațiul public în municipiul Craiova, bld. 1 Mai. 27.03.2026, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru a degaja o bucată de  tablă desprinsă din acoperișul unui bloc de locuințe, care prezenta pericol de cadere pe spațiul public în municipiul Craiova, str. Virgil Madgearu.

          27.03.2026, Secția de Pompieri Băilești a intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru a degaja o bucată de  tablă desprinsă din acoperișul unui bloc de locuințe care prezenta pericol de cadere pe spațiul public în municipiul Băilești, str. Lt. Becherescu, nr. 12.

          27.03.2026, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit o autospecială de descarcerare pentru a degaja un panou fotovoltaic care prezenta pericol de cadere pe spațiul public în municipiul Craiova, str. Mihail Moxa, bl. 10B.

          27.03.2026, Secția de Pompieri Craiova a intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru a degaja o bucată de  tablă desprinsă din acoperișul unui bloc de locuințe, care prezenta pericol de cadere pe spațiul public în municipiul Craiova, Aleea2 Castanilor, bl. S1.

          29.03.2026, Detașamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu  autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, care bloca parțial circulația pe DJ58 Craiova – Radovan, în jurul km 18-19.

 

               Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro.