Misiuni din data de 13 mai
În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj au acționat pentru gestionarea situațiilor de urgență produse la nivelul județului, intervenind pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical calificat, precum și pentru limitarea și înlăturarea efectelor acestora.
În intervalul menționat, echipajele operative au gestionat 33 de situații de urgență, dintre care 28 au reprezentat intervenții ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportul persoanelor rănite ori cu afecțiuni medicale grave la unități spitalicești.
INTERVENȚII LA INCENDII
13.05.2026, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu de autoturism în mun. Craiova, str. Brestei. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la instalație electrică și mase plastice din cadrul compartimentului motro, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric (cablu electric defect).
ALTE SITUAȚII DE URGENȚĂ – 4
13.05.2026, Secția de de Pompieri Băilești a intervenit cu o autospecială de intervenție pentru degajarea unui copac care prezintă pericol de cădere pe gardul Școlii nr. 2 din mun. Băilești str. Amza Pellea.
13.05.2026, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de descarcerare pentru degajarea unui copac căzut pe un autoturism, în mun. Craiova, str. Doljului bloc R12.
13.05.2026, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și echipajul CBRN la țeavă de gaze fisurată, în mun. Craiova, str. Unirii nr 89.
13.05.2026, Detașamentul de Pompieri Calafat a intervenit cu un APIC în sprijin la echipajul Saj pentru transportul unei persoane din locuință în ambulanță, în mun. Calafat, str. Traian.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro.

