Misiuni din data de 25 martie
În ultimele 24 de ore, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj au acționat pentru gestionarea situațiilor de urgență produse la nivelul județului, intervenind pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical calificat, precum și pentru limitarea și înlăturarea efectelor acestora.
În intervalul menționat, echipajele operative au gestionat 34 de situații de urgență, dintre care 31 au reprezentat intervenții ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportul persoanelor rănite ori cu afecțiuni medicale grave la unități spitalicești.
Stingerea a trei incendii astfel:
· 25.03.2026, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova și Secția de Pompieri Craiova au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor la un incendiu izbucnit la o casă, în com. Seaca de Pădure. La intervenție a participat și S.V.S.U. Seaca de Pădure. În urma incendiului au ars acoperișul casei pe o suprafață de cca. 30 mp, mobilier, materiale textile și electronice. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric (cablu electric defect).
· 25.03.2026, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un incendiu izbucnit la vegetație uscată și resturi menajere, în municipiul Craiova, str. George Enescu. În urma incendiului au ars vegetație uscată, gunoi menajer și materiale plastice pe o suprafață de aprox. 100 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind flacără (foc deschis în spații deschise).
· 25.03.2026, Garda de Intervenție Bechet a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un incendiu izbucnit la resturi menajere în orașul Dăbuleni. La intervenție a participat și S.V.S.U. Dăbuleni. În urma incendiului a ars gunoi menajer și materiale plastice. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind flacără (foc deschis în spații deschise).

