Misiuni din weekend

În perioada 06-08.09.2025, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj au desfășurat un total de 84 de intervenții, vizând stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical calificat, precum și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Intervenții SMURD:

Paramedicii din cadrul subunităților operative au fost solicitați în 61 de cazuri, acordând primul ajutor calificat și asigurând transportul la unități spitalicești pentru persoane aflate în stare critică sau cu afecțiuni medicale severe.

Intervenții pentru stingerea incendiilor:

În acest weekend, pompierii militari, alături de serviciile voluntare pentru situații de urgență (SVSU), au intervenit pentru stingerea a douăzeci și teri incendii de vegetație uscată, lăstăriș-mărăciniș, pădure și litieră, viță de vie, lemne de foc și gunoi menajer.  

Incendiile s-au manifestat pe raza localităților Ghercești (2 incendii), Filiași (2 incendii), Șimnicu de Sus (sat Dudovicești), Podari (sat Livezi), Ciupercenii Noi, Coșoveni, Craiova (2 incendii), Ișalnița, Bârca, Melinești (sat Godeni), Malu Mare, Verbița (sat Verbicioara), Castranova, Bechet, Dobrești, Segarcea (2 incendii), Galicea Mare, Rojiște și Moțăței.

Suprafața totală afectată de incendii este estimată la peste 99 ha vegetație uscată, miriște, aproximativ 5 ha  mărăciniș aproximativ 10 ha pădure-litieră, aproximativ5 mc lemne de foc, aproximativ 10 t plante furajere, 4 autoturisme și o autoutilitară, dar și termosistemul de la 2 case aflate în construcție.

Cauza probabilă a incendiilor: utilizarea focului deschis în spații deschise.

Recomandări pentru cetățeni:

Facem apel la populație să manifeste prudență maximă în utilizarea focului deschis, să evite arderea vegetației uscate sau a resturilor vegetale în condiții de vânt și temperaturi ridicate și să apeleze numărul unic de urgență 112 imediat ce observă un incendiu.

Împreună protejăm mediul înconjurător și comunitățile noastre!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro.