Pompierii – mesageri ai speranței în prag de Sfintele Sărbători Pascale

Pompierii – mesageri ai speranței în prag de Sfintele Sărbători Pascale

În spiritul solidarității și al grijii față de semenii noștri, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al Județului Dolj au desfășurat, în această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale, o serie de acțiuni caritabile dedicate sprijinirii comunității.

Astfel, familiile greu încercate, precum și copiii unor cadre militare care nu mai sunt printre noi, au primit, alimente, haine, dulciuri și alte bunuri necesare pentru a întâmpina Paștele cu zâmbetul pe buze și cu masa îmbelșugată. Prin aceste gesturi simple, dar pline de însemnătate, pompierii au dorit să le transmită acestor familii că nu sunt singure și că spiritul camaraderiei și al omeniei continuă să trăiască prin fapte.

Nu am uitat nici de cei ajunși la vârsta senectuţii şi copiii instituţionalizaţi în centrele de îngrijiri, unde am donat aparate electrocasnice.  Cu această ocazie, bătrânii  și copii au primit nu doar daruri materiale, ci și prezența caldă a celor care, zi de zi, aleg să fie în slujba vieții.

Prin aceste inițiative, pompierii demonstrează încă o dată că, dincolo de uniformă și misiuni, rămân oameni cu suflet mare, care știu cât de important este să fii aproape de cei la nevoie – mai ales în momentele de sărbătoare.

           Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia” al Județului Dolj vă urează sărbători fericite, sănătate și bucurii alături de cei dragi!