Sprijin din toată inima pentru județul Suceava!

Pompierii doljeni sunt, din nou, alături de colegii și cetățenii din zonele greu încercate de inundații. 20 de salvatori din cadrul ISU Dolj au fost dislocați în județul Suceava, în sprijinul comunităților afectate de viiturile care au produs pagube însemnate în Broșteni și alte localități din zonă.

Este cea de-a doua serie de cadre operative trimise în misiune pentru a sprijini eforturile de înlăturare a efectelor inundațiilor și de restabilire a normalității. Cu devotament, efort susținut și solidaritate, pompierii noștri acționează zi de zi printre grămezi de noroi și clădiri afectate, acolo unde este nevoie de intervenție profesionistă.

Suntem mândri de implicarea și dedicarea lor și le transmitem mult succes în continuarea misiunii!