Misiuni în ultimele 72 de ore

Misiuni în ultimele  72 de ore


          În ultimele 72 de ore, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, căutării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor medical calificat, au participat la un număr de
140 intervenții.

Din numărul total de intervenții, 111 au fost ale paramedicilor SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

v    17 incendii izbucnite la vegetație uscată care au pus în pericol comunitatea au fost stinse de pompierii doljeni și serviciile voluntare pentru situații de urgență, intervenind prompt și eficient pentru localizare și lichidarea acestora. Pe timp de caniculă și temperaturi ridicate de peste 40 de grade, eforturile depuse de aceste echipe au fost remarcabile, reușind să gestioneze situațiile de urgență cu profesionalism și devotament. 

În urma incendiilor au ars peste 164 ha vegetație uscată, 1000 kg paie, 1000 kg lemn, 20 ha lucernă, pe raza localitățiilor:Calafat, Secu, Segarcea, Orodel, Podari, Giubega, Leu, Bucovicior,Cioroiași, Dăbuleni, Cerăt, Ișalnița, Caraula,Bodăiești, Întorsura, Brabeți, Daneți.

v    Două incendii produse din cauza unui scurtcircuit electric (cablu electric defect) au fost la un cabinet veterinar, în municipiul Craiova, str. Republicii, în urma incendiului au ars o priză, conductori electrici, un dulap și un incendiu izbucnit la un autoturism în mun. Craiova, str. Brestei, în urma incendiului au ars mase plastice din componența tabloului de siguranțe.

Ø  NU IGIENIZAȚI TERENURILE PRIN INCENDIERE!

Reamintim cetățenilor că arderea vegetației este interzisă, extrem de periculoasă și poate duce la tragedii. Iată câteva motive pentru a evita această practică:

·        Risc major de propagare rapidă a incendiilor - vântul și condițiile meteorologice pot transforma rapid un foc mic într-un incendiu de proporții.

·        Pericol pentru vieți omenești și bunuri - incendiile de vegetație pot ajunge în zone locuite, punând în pericol casele și viețile oamenilor.

·        Impact negativ asupra mediului - distrugerea habitatelor naturale și poluarea aerului sunt consecințe grave ale incendiilor de vegetație.

Ce puteți face pentru a preveni incendiile de vegetație:

·        Nu folosiți focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt.

·        Fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul de urgență 112.

Noi suntem aici pentru a vă proteja, dar avem nevoie de ajutorul și responsabilitatea fiecărui cetățean.

Împreună protejăm mediul înconjurător și comunitățile noastre!

Alte situații de urgență la care au participat pompieri doljeni au fost pentru: asanarea și transportul unui proiectil găsit de către cetățeni, în localitatea Schitu, șase intervenții pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil, în municipiul Craiova- str. George Enescu și zona Parcul Tineretului și în localtățiile Băilești, Covei, Mihăița și Bucovăț, o intervenție pentru deblocarea accesului într-o locuință, în municipiul Craiova- str. Simion Stoilov și două misiuni pentru  transportarea unor  persoane nedeplasabile, din locuință la echipajul SAJ Dolj. 

Menționăm că măsurătorile efectuate de către echipajul CBRN în comuna Calopăr, sat Bâzdâna continuă.

  • Este în vigoare avertizarea meteorologică -COD GALBEN: fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic ridic, interval de valabilitate: 21.07.2024, 22.07.2024.


               Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro.


22.07.2024