Stop incendii

Stop incendii

În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, căutării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor medical calificat, au participat la un număr de peste 42 intervenții.

Din numărul total de intervenții, 33 au fost ale paramedicilor SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

v    Din totalul de 9 incendii, 7 incendii au izbucnit din cauza focului deschis în spații deschise la vegetație uscată în localitățiile: Segarcea,  Ocolna,  Lișteava,  Siliștea Crucii, Ișalnița,  Maglavit și Mârșani care au pus în pericol comunitatea au fost stinse de pompierii doljeni și serviciile voluntare pentru situații de urgență, intervenind prompt și eficient pentru localizare și lichidarea acestora. Flăcările au mistuit peste 35 ha vegetație uscată, miriște, lăstăriș și 2 ha perdea protecție.

  • În data de 03.09.2024, ora 09:16, Secția Pompieri Segarcea a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă, în orașul Segarcea. La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta cu violență într-o încăpere la mobilier și materiale textile, existând posibilitatea de propagare la întreaga casă de locuit, încendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric (conductor electric defect).

  • În data de 04.09.2024, ora 01:21, Garda Pompieri Bechet a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă, în localitatea Amărăștii de Sus. La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta cu violență la întreg casa de locuit, existând posibilitatea de propagare la anexele învecinate. În urma incendiului au ars bunurile din interiorul casei de locuit și acoperișul pe suprafață de aproximativ 100 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric (conductor electric defect).

Pentru înlăturarea acestui risc, nu uitați să respectați următoarele măsuri:

·        verificați periodic instalațiile electrice astfel încât să puteți înlătura defecțiunile;

·        nu folosiţi instalaţii electrice cu improvizații;

·        la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

·        nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere;

·        nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător;

·        nu lăsați copiii nesupravegheați cu aparate electrice în funcțiune.

v    Alte situații de urgență la care au participat pompieri doljeni au fost pentru deblocarea accesului în locuința unor persoane.

               Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro.

04.09.2024